Curs de pregătire - motor Clasa D

 “Cursul de Pregătire Conducerea şi manevra ambarcaţiunii de agrement cu motor", în vederea obţinerii Certificatului Internaţional de Conducător de Ambarcaţiune de Agrement Clasa D pentru ape interioare. 

Cursul de specializare în vederea obţinerii certificatului de conducător de ambarcaţiune de agrement cu motor pentru clasa D, presupune însuşirea de cunoştinţe şi formarea de deprinderi practice pentru:
- navigaţia în condiţii de siguranţă cu ambarcaţiuni de agrement;
- conducerea şi manevrarea ambarcaţiunilor în siguranţă pentru evitarea punerii în pericol a navelor aflate în trafic;
- însuşirea de cunoştinţe necesare căutării-salvării şi supravieţuirii pe apă, a regulilor de menţinerea vitalităţii ambarcaţiunilor în caz de avarii.

Pot participa la curs persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani şi care doresc să candideze la evaluarea necesară obţinerii certificatului de conducător de ambarcaţiune de agrement clasa D.

Programa de curs cuprinde module de pregătire teoretică şi practică de navigaţie, marinărie, manevra ambarcaţiunilor, RND, meteorologie şi hidrografie, căutare, salvare pe apă şi supravieţuire, motoare navale şi vitalitatea ambarcaţiunilor. 

Cursul se încheie cu examen teoretic și practic, eliberându-se Certificatul de absolvire.

Se va primi gratuit suportul de curs și chestionarele după care se execută pregătirea pentru examinarea la ANR. 

Durata:  - 3 zile sau intensiv (contactati-ne pentru detalii)

Actul obţinut la terminarea cursului: CERTIFICAT valabil permanent, care atesta absolvirea "Cursului de Pregătire Conducerea şi Manevra Ambarcaţiunii de Agrement cu Motor", în vederea obţinerii Certificatului Intrnational de Conducător de Ambarcaţiune de Agrement Clasa D pentru ape interioare.

Preţul cursului: 900RON, TVA inclus

Pachet C + D cursuri: 1300RON, TVA inclus